Despre o nunta…
20 ianuarie 2012Se spune sa scrii despre ceea ce stii.
Cand e vorba de nunti, nu pot sa pretind ca stiu ce inseamna sa ai propria ta nunta, pentru ca (inca) nu a fost sa fie. Pe de alta parte, am fost la destule nunti de-a lungul anilor si o sa va povestesc de una care mi-a ramas in minte (si in albumul foto).
Era ziua cea mare a prietenei mele si a iubitului ei. Iulie, caldura, soare, tot ce trebuie ca nici o coafura sa nu stea nemiscata, in ciuda fixativului aplicat in cantitati industriale. Barbatii renuntau pe rand la cravata si sacou si probabil blestemau ideea de a-si fi luat camasi cu maneca lunga, ca, deh, asa se cade. Doar mirele a rezistat eroic, imbracat cum se cuvine, pana la sfarsit. Respectele mele.
Mireasa , parca chiar mai slaba decat de obicei, aranjata si machiata, incerca din greu sa isi ascunda emotiile. Noi incercam sa ne prefacem ca nu observam. Eu, personal, incercam sa imi mentin echilibrul pe tocurile cui, iar iubitul meu… ei bine, el nu parea sa incerce nimic, fiind cel mai linistit dintre toti. Si, la naiba, ii statea chiar bine asa!
La biserica, discursul preotului a fost frumos, cam lung dupa gustul unora, dar totusi unul dintre putinele discursuri pe care le tin minte: tot vorbea despre familie ca un cuib si eu incercam sa stau frumos la poza si sa ma abtin de la zambit, din cauza umorului meu cel putin nepotrivit care de obicei se manifesta in momente tot atat de putin potrivite („Dar ce atata vorbarie despre cuiburi? Or fi pasari astia si nu m-am prins eu?”) Zambetul meu ascuns s-a transformat mai apoi, la iesirea din biserica, intr-un ranjet in toata regula, cand au fost eliberati porumbei albi care au iesit rapid din scena intr-un flutur de aripi si pene, in timp ce toata lumea incerca sa ii prinda in cadru, cu aparate sau telefoane, ce era mai la indemana. („Vezi, iubitule? Ti-am zis eu! Astia au, asa … o pasiune pentru pasaroi!”)
Spre marea mea bucurie, o buna parte dintre mese erau afara, in aer liber. A fost o idee foarte buna, oricum era foarte cald afara si chiar mai cald in sala. Am mai uitat de caldura cand am vazut fantana de ciocolata, prima pe care o vedeam in carne si oase, respectiv in valuri si ciocolata. Fantana de sampanie a fost chiar mai frumoasa, zic eu. Dupa un paharel de sampanie, mi-a mai venit inima la loc si m-am uitat mai atent in jur. Nu vreau sa par siropoasa, dar dincolo de fantani, de poze, de rochii si de invitati, ce mi-a ramas cel mai clar in amintire … cum se priveau mirele si mireasa. Se cautau din priviri, dansau cu ceilalti din obligatie, se pierdeau in multime dar intotdeauna se regaseau imediat si se priveau din nou cu siguranta dragostei care nu are nevoie de acte sau de aprobare . Era genul de privire care stiai ca nu o sa se intrerupa, nu o sa se fractureze, indiferent ce straini ar fi intervenit in valsul lor, indiferent daca nasul ii intrerupea si mirele incepea sa valseze cu nasa. Oricum se invarteau, oricum paseau parca plutind prin sala cea mare, intotdeauna mirele si mireasa se priveau… si zambeau, ca o garantie a vietii care urma, o viata la fel de reusita ca un dans cu partenerul potrivit .
De atunci au trecut doar cativa ani si nu pot sa va spun sigur daca au avut intr-adevar parte de happy-ending, fiindca, practic, nimic nu s-a sfarsit. Totusi, daca partea de „ending” nu e, le urez sa fie, in fiecare zi, tot mai si mai „happy”. Casa de piatra!
Cu aceasta ocazie, va recomand un fotograf nunta Bucuresti si un magazin online cu rochii de mireasa
E clar ca rochia e o parte foarte importanta a puzzle-ului care trebuie sa se imbine perfect pentru o nunta de poveste, iar fotografiile trebuie sa fie cat mai frumoase si mai reusite, sa fie aratate cu mandrie chiar peste ani si ani, nu-i asa? Uite asa cum e aceasta fotografie de pe site-ul www.efotografnunta.ro 
Articol scris pentru ca particip la concursul lui Blogatu.
